Cultura afinului de camp

Afinul (Vaccinium myrtillus) –este o plantă perenă din familia (Ericaceae) care este cunoscută sub diferite denumiri populare afin, afin de câmp, afin salbatic, afin de munte, afin negru, afene, asine, pomuşoară, etc.. Planta este răspândită în Asia, Europa și America de Nord, din zonele cu climă temperată si pana in zona arctică. În Romania se intalneste atât în ​​zonele joase de relief  cat și în cele mai inalte zone montane. Este apreciat la scară largă pentru fructele sale aromate din care se fabrica o serie de dulceturi sau siropuri precum și datorită proprietatilor medicinale pe care le au frunzele sale. Importanța economică afinului de camp rămâne destul de ridicata, în ciuda concurenței puternice a soiurilor de cultura importate din America de Nord (in special afinul pe port inalt) mult mai fertile dar cu o aromă si cu o compoziție chimică mai saracă.

Afinul creste sub formă de arbust, rareori tufă, ajunge de obicei la inăltimea de 15 la 30 cm  rareori 50 cm.  La altitudini mai mari afinul poate ajunge pană la 60  sau chiar de 90 cm . Creste pe un rizom care formează retele mari de radacini, o plantă poate ocupa o suprafață de câțiva metri pătrați,

Tulpina subterana (rizomii) cresc de obicei la o adâncime de 15-20 cm atingând o lungime medie de 2 m cu un maxim de 5,5 metri lungime, cu un nod la 20-30 cm. din care pornesc rizomi de ramificare sau tulpini aeriene. Tulpinile tinere sunt de culoare verde, iar cele în vârstă sunt gri, gri-maro și maro. Plantele batrane pot ajunge până la 1,5cm în diametru la bază.

Frunzele- sunt scurt-peţiolate, mici 1 la 1.5 cm lungime, și rareori până la 4 cm, ovale, denticulate (crestate pe margine), verzi pe ambele feţe cu o codita subțire de aproximativ 1 mm lungime. În toamna frunzele devin roșii și cad iarna.

Florile – bisexuate, sunt mici (1 - 2,5 mm.) de culoare  alba spre roz la inceput, apoi rosie spre sfarsitul infloriri, dispuse cate 1-2 la axila frunzelor. Infloreste in lunile mai-iunie sau chiar mai repede (aprilie) in functie de zona.

Fructul - sub forma de baca, are la inceput culoarea verde, apoi rosie si ajunge la maturitate la culoarea inconfundabila albastra-brumarie. Fructul are un diametru de 6-10 mm si conține aproximativ 20 de semințe, maro, alungite, cu o lungime de 1 până la 1.5 mm.

Arbust acoperitor de sol, afinul are rizomi concentrici care cresc de la interior spre exterior, creând noduri de circulare neregulate, cele mai vechi fiind ale plantelor din mijloc, iar cele mai tinere la exterior. Radacinile cresc fără ramificații pe lungimi de 20-30 cm unde formeaza nodul din care porneste la suprafata un grup de muguri, in timp ce la subsol rozomul isi continua dezvoltarea pe ramurile secundare (după un alti 20-30 cm, se formeaza un nou grup de muguri si cresterea rizomului continua in acelasi fel pe ramificatiile laterale)

Arbuști cresc în primii ani vegetativ producand pe cresteri de aproximativ 3-5 ani si ramane roditor pana la varsta de aproximativ 13-15 ani cu o inflorire mai intensă la fiecare doi ani. După împlinirea vârstei de 15 intra in degres, ritmul de creștere încetinește și doar rareori vor mai forma noi lăstari și ramuri, desi pot trăi până la aproximativ 35 de ani.

Plantele infloresc din aprilie până în iunie. În Romania, primele flori apar din 20 aprilie (în zonele de ses cu climate blande) pana in 12 mai și cu 10-15 zile mai târziu in zonele de deal si subalpine. Florile pot fi polenizate în conditii normale in două moduri - prin diferite specii de bondari, viespi si albine sau prin auto-polenizare in principal sub efectul gravitației si mai putin datorita vantului.

Timpul de la polenizare pana la maturitatea complete a fructelor  este de aproximativ 2 luni (40-60 de zile).  Rodirea in masă în Romania se desfasoara între 19 iunie și 14 iulie in zonele cu climă mai blanda și în perioada 11 iulie și 4 august în zonele cu climă mai rece (perioada dureaza de la 21 la 41 zile).

Cresterea are loc toamna tarziu precum și primăvara, la rizomii de radacina, iar lastarii aerieni cresc în principal în sfârșitul verii și inceputul toamnei precum si la sfârșitul primăverii și începutul verii.

Inmulțire

Plantele se reproduc, în principal, pe cale vegetativa iar înmulțirea prin semințe este destul de anevoioasa și limitata deoarece chiar o polenizare bună facută de insecte nu garantează eco-polenizarea pe când autopolenizare drastică a semințelor viabile este asociată cu apariția rapidă a cosangvinizării.

Cerințe de habitat

Afinul crește de la zonele joase de câmpie până la zonele înalte de munte (chiar peste limita superioară a pădurii la o altitudine de 2800 m, deși plantele care cresc la altitudini de peste 1000 m, foarte rar înfloresc și rodesc.

Afinul  este o plantă care preferă solul puternic acid (pH 3,5-5) – fiind in mediul natural un indicator al solurilor acide cu strat oligotrof de humus brut . Creste si pe soluri nisipoase și sărace in nutrienti, dar are nevoie de umiditate corespunzătoare. Poate tolera umbră partială si locurile umbroase din păduri. Tufele din zone deschise, insorite au portul mai inalt, erect, cu tulpini cu unghiuri mici fată de ramurile laterale în contrast cu plantele care cresc la umbră si sunt mai mici si mai imprăstiate ca si formă de crestere.

În pofida faptului ca este intalnit pană în nordul îndepărtat al continentului nostru si in America de nord, nu e pe deplin rezistent la inget, in iernile reci (la temperature de -25-30 C) fiind afectati ales lăstari tineri. Inghețurile târzii de primavară pot afecta florile, fapt ce cauzează prejudicii semnificative cantitătii de fructe la hectar.

Plantare si intretinere

Afinul ar trebui plantat la 70-80 cm. intre randuri, 30-35 cm intre plante pe rand, cu aproximativ 5 cm mai adânc decât crescut în pepinieră. Rezultate foarte bune se obtin cand este plantat pe strat turba acidă. Acest lucru se face cel mai bine în toamna sau primăvara, dar la plantatul de toamnă trebuie să aveți grijă să protejati rădăcinile de inghet prin asezarea pe sol imprejurul tufei a unui strat de de turbă, rumeguș sau frunze (de aproximativ 5 cm).

Sistemul radicular al afinului este superficial adaptat la un sol umed, astfel încât principala operatie care trebuie facută este udare regulată. În fiecare an, primavara, terenul ar trebui îngrășat cu un amestec adecavat de turba, rumegus si scoarta de conifere in strat de 3-5cm. (pentru a mentine aciditate si pentru a-l proteja de de evaporarea apei din sol mai ales daca solul este nisipos)
Pentru a păstra cultura sănătoasa tufele de afin necesită taieri de intretinere si rodire;  astfel in primii trei ani de la plantare, se elimină doar lăstarii slabi și bolnavi (primăvara devreme, înainte de intrarea in vegetație) urmand ca din anul patru-cinci să înceapă de tăierile pentru a stimula cultura (cel mai bine produc lăstarii de 3-4 ani)