ALIFII - mod de preparare

1. ALIFIA DE COADA SORICELULUI

- se înfierbantã bine 90 gr de unt nesãrat sau unturã de porc, se adaugã 15 gr de flori de coada soricelului, proaspete si tãiate mãrunt, se lasã sã sfaraie scurt în grãsime, se amestecã si se dã tigaia deoparte, lãsandu-se la macerat panã a doua zi, cand se încãlzeste usor, se strecoarã prin tifon si se introduce în borcan uscat, care se pãstreazã la frigider. Cu aceastã alifie se trateazã hemoroizii.

2. ALIFIA DE DRÃGAICÃ (SÂNZIENE)

- 1 kg unt, margarinã sau unturã de porc fãrã sare, se topeste. Se pun florile tãiate mãrunt, cam 2 pumni, se adaugã 50 gr cearã de albine, se amestecã cu o lingurã din lemn panã se coloreazã în maroniu, apoi se ia de pe foc si se lasã la macerat panã a doua zi, cand se încãlzeste usor si se strecoarã prin tifon. Se pãstreazã la frigider în cutii sau borcane.
Se trateazã prin masare sau frectie: bolile de piele, ale gusii, ale glandei tiroide, ulceratiile canceroase, tumoarea canceroasã de pe laringe. In acest ultim caz se foloseste si ceaiul preparat din 300 gr flori de filimicã, 100 gr coada soricelului, 100 gr urzicã, la 2 l de apã, care se bea cu înghitituri mici din 20 în 20 de minute.

3. ALIFIA DE GÃLBENELE

- se iau 2 pumni de flori, frunze si tulpini, se taie mãrunt, se pun în 1 kg unt, margarinã sau unturã de porc, fãrã sare, 50 gr cearã de albine, iar cu o lingurã din lemn se amestecã panã devine maroniu, apoi se lasã la macerat panã a doua zi, cand se încãlzeste si se strecoarã prin tifon. Se tine la frigider în borcane sau cutii.
Se trateazã prin masare usoarã pe zona afectatã: varicele, flebita, ulcerul varicos, diverse fistule, degerãturile, arsurile, cancerul mamar, leziuni ale sanului, se reduc cicatricile, împotriva ciupercilor de la picioare, a umflãturilor, abceselor, pustulelor, reumatismului etc.

4. ALIFIA DE MUSETEL

se preparã ca mai sus si se foloseste pentru masaj în cazul hemoroizilor, vindecarea rãnilor.

Oferta de vanzare - SIROP DIN PETALE DE TRANDAFIR

Trandafirul a avut o istorie lungă şi colorată. Aparține genului Rosa  familia Rosaceae. Există peste 100 de soiuri de trandafiri și cele mai multe dintre ele sunt originare din Asia în timp ce altele provin din Europa, America de Nord și Africa de Nord Vest.

Este una dintre cele mai populare plante de grădină, disponibilă într-o gamă variată de culori, cu grade de parfum, forme, marimi si texturi diferite.  Cultivarea trandafirilor se crede că a început  în China, acum aproximativ 5000 de ani.

Trandafirul  este o plantă care creaste usor și trăiește mult timp cu o îngrijire adecvată, binenţeles. Acesta poate fi cultivat în ghivece, pe sol și ca o acoperire a solului. Cu toate acestea, planta are nevoie de un sol bine drenat. Trandafirul a fost cultivat pentru valoarea sa ornamentală, folosit la diferite evenimente festive, în fitoterapie,  medicina populara populară și în industriile cosmetice și de parfumuri.

Petalele de trandafir se folosesc  pentru obtinerea de ulei esential de trandafir, apă de trandafir, ulei din semințe, ceai, gem, jeleu și marmeladă, sirop precum și  petale confiate de trandafir .

Beneficiile pentru sănătate ale siropului de trandafir

In general pentru producerea de uleiuri , siropuri si dulcețuri se foloseste trandafirul de Damasc (rosa damascena) care are un miros profund și puternic.

Petalele de trandafir au fost, în mod tradițional, utilizate în îngrijire a pielii. Calmează pielea iritată, este un tonic și antiseptic. Calmeaza nervii, reduce stresul, tensiunea, tratează problemele digestive și ulcerele. Este bun pentru inimă precum şi în conjunctivită.

Utilizarea siropului de trandafir este extrem de benefică în anotimpul cald având efect de racorire  delicios şi parfumat. Pentru a combate problemele legate de caldură, care sunt comune  verii, cum ar fi hiperaciditate, indigestie ocazională, senzație de arsură la nivelul pielii și ochilor, erupții cutanate și furuncule, puteţi beneficia de sirop de trandafir sunând la tel  0747308916.

Oferta de vanzare - SIROP DE PATLAGINA

Patlagina (Plantago)

Patlagina este o plantă mică, sălbatică cu frunze care cresc mai ales din partea de jos . Creste in mod natural în peluze, gradini, curti si de-a lungul drumurilor din tara noastră. Patlagina este o planta perenă similară cu papadia. Frunzele de patlagina comună sunt, în general, ovale și fine sau zimțate. Frunzele se disting prin nervurile lor consistente. Floarea alb-verzuie creste pe tulpini inalte de șapte pana la douăzeci centimetri . Culorile florilor sunt, cu toate acestea, eclipsat de sepalele sale de culoare maro .

Printre multiplele sale calitățile patlagina este cunoscuta popular ca un vindecator de răni și leziuni si la fel de bine ca un remediu pentru cele mai multe otrăvuri. În plus, planta este cunoscută ca un ” purificator al organismului “ și curăță sistemul de febră, congestie precum și toate elementele toxice, infectii si boli de piele. Mucilagiu plantei  oferă confort în cazul tulburărilor fizice, în special în sistemele respirator, digestiv și urinar , calmeaza contractiile musculare in astmul bronsic,  colici sau durerile de stomac. Planta este, de asemenea utilă si reconfortantă in tusea convulsiva și atacurile de panică. Taninurile prezente în patlagina sunt astringente  și acest lucru explică utilizarea sa in mod convențional impotriva tuberculozei, hemoragiei la nivelul stomacului și intestinelor, vărsăturilor cu sânge, diareei si colitei sau inflamatiei colonului. Planta este, de asemenea, folosit pentru a vindeca sangerarea menstruala excesiva.

Patlagina comună ajuta în mod normal la evacuarea mucusului în sistemul respirator. Această proprietate a plantei este utila in tratarea racelilor, guturaiului , congestie bronșice și alergice, cum ar fi alergia fânului (iritarea provocate de alergii la polen), precum și la astm. Acțiunea sa expectorantă   îndepărtează tusea uscata din piept, si de asemenea trateaza congestia mucoasei urechii și alte infecții ale urechii medii. Acțiunea anti-bacteriană a patlaginei  se constitue ca un  remediu pentru tulburari respiratorii, cum ar fi raceli, dureri de gât, amigdalită. În plus,  patlagina este cunoscută a fi un medicament eficace pentru umflături prostatice.

UTILIZARE

 Patlagina(Plantago)are utilizari medicinale multiple și este extrem de apreciată de majoritatea fitoterapeutilor din lume. Planta este capabilă de a regla fluxul de sânge și de a restabili țesuturile deteriorate putand fi folosită pentru a trata eficient vânătăile și oasele rupte. Unguentele sau loțiunile preparate cu frunzele de patlagina pot fi folosite pentru a vindeca hemoroizi, fistulele sau canalele anormale la nivelul pielii, precum și ulcerele. Atunci când este utilizată intern, planta actionează ca un diuretic (creșterea cantității de urină), expectorant ( pentru tratarea tusei), precum și decongestionant ( curata nasul înfundat). Fitoterapeutii recomanda patlagina pentru a trata boli, cum ar fi gastrita, ulcer peptic, diaree, dizenterie, sindrom de colon iritabil, congestia tractului respirator, pierderea vocii precum si sângerări la nivelul tractului urinar.

Siropul de patlagina se obtine din suc extras din frunzele de patlagina comuna  fiert cu zahar si este deosebit de eficace pentru a trata tusea si durerile de gât sau inflamatiile.

Ambalare:

0,5l.            15lei

1 l.               30lei
Contact tel. 0747567851

Oferta de vanzare - SIROP CONCENTRAT DE ZMEURA

ZMEURUL  Rubus idaeus. Fam. Rosaceae.

Actiune farmaceutica: frunzele- astringent, antidiareic, scade aciditatea gastrica, dezinfectant si se folosesc la urmatoarele afectiuni: - diaree, gastrita hipoacida, pirozis.
Mod de preparare: o lingurita de frunze se pune la 250 ml apa clocotita. Se vor acoperi pentru 10 minute dupa care se strecoara si se pot consuma neindulcit 1- 2 ceaiuri pe zi.
Fructele - compozitie chimica:
apa, glucoza, acizi liberi, albuminoide, caroten, tanin, cianina, acid succinic, acid salicilic, levuloza, cupru, calciu, fier, iod, potasiu, magneziu, fosfor. Vitaminele A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E.
Actiune farmaceutica: tonic stomahic, aperitiv, diuretic, depurativ, laxativ, racoritor.
Se indica la urmatoarele afectiuni: afectiuni cardiace (preventiv), anemie, astenie, afectiuni febrile, afectiuni ginecologice, afectiuni tiroidiene, amigdalita, arsuri gastrice, boli glandulare, boli intestinale, bronsite, cefalee, ciclu menstrual neregulat, cistita, colici renale, congestie pulmonara, constipatie, dermatoze, diabet, dismenoree, dureri diverse, eczeme, enterocolita, gastrita hiperacida, hipertensiune, hipotensiune, inflamatii urinare, insuficienta transpiratiei, guta, menopauza, nefrite, nevralgii dentare, obezitate, pielite, pirozis, prostata, raceli, raguseala, reumatism, scarlatina, scorbut, spasme gastro-intestinale, stari febrile- infectioase, temperamente biloase, tuberculoza pulmonara, tuse, uretrita.

Siropul produs de noi este obtinut din zmeura de padure cu adaos de zahar –necesar conservarii – si poate constituii o alternativa mult mai sanatoasa la bauturile racoritoare din comert. Siropul este preparat la cald si asa cum am mai aratat contine numai zmeura de padure si zahar, fara nici un fel de conservant sau colorant.

Sirop ambalare:

0,5l.            15lei

1 l.               30lei

Contact tel. 0747308916

La cerere putem sa va oferim peltea si dulceata din zmeura.

Oferta de vanzare – SIROP CONCENTRAT DE COACAZE NEGRE

Siropul de coacăze negre  este obținut numai din fructe de calitate,  coapte, cu un mic adaos de zahăr pentru a păstra un timp mai îndelungat aroma și culoarea naturală.

Cu o culoare vișinie  acest suc natural este bogat  în vitamina C, flavonoizi  și alte elemente nutritive.  Este substitut perfect (nonalcoolic)de “vin” pentru cei care din diferite motive nu pot să se bucure de un vin adevarăt de struguri. De asemenea este un tonic pentru glandele suprarenale și ale tractului urinar. Se servește ușor refrigerat simplu sau cu apă, lapte,  lapte de nucă de cocos ori peste înghețată. Datorită aromei sale intense , nu sunt necesare mai mult de cateva grame pentru a da un gust deosebit de fructe de pădure oricărui desert sau băuturi răcoritoare.

Mod de ambalare

0,5 l.               15 lei

1,0 l.               30 lei

Contact tel. 0747308916

La cerere putem sa va oferim si dulceata din coacaze negre.

Coacăzul negru - panaceu universal

Coacăzul negru

Coacăzul aparţine familiei Saxifragaceae, cu 150 de specii, între care genul botanic Ribes cu speciile: coacăz negru (Ribes nigrum), coacăz roşu (R. rubrum), coacăz de munte (R. alpinus), coacăz auriu (R. aureum), agriş (R. grossularia) etc.

Coacăzul negru este un arbust nespinos, înalt de 1-1,5 metri, puternic ramificat de la bază, cu tulpini viguroase. Sistemul radicular este relativ superficial, situat la adâncimi de numai 10-30 cm, ramificat doar pe suprafaţa proiecţiei coroanei.

Frunzele sunt împărţite în 3-5 lobi triunghiulari, cu margini dinţate, puţin păroase pe faţa inferioară şi garnisite cu numeroase glande punctiforme, galbene şi parfumate.

Florile sunt mici, galben-verzui la exterior şi roşii spre interior, grupate câte 5-10 în ciorchini, care atârnă în jos. Înflorirea are loc primăvara timpuriu, mai frecvent în lunile aprilie-mai şi durează 14-15 zile, începând de la baza ciorchinilor spre vârf. La circa 60 zile după fecundarea florilor are loc maturarea fructelor, cam în a doua decadă a lunii iulie.

Fructele sunt bace sferice, cu diametrul de 0,5-1 cm, având o culoare neagră, parfumate şi cu gust plăcut, aromatic şi puţin acrişor.

Fructele, un depozit de vitamina C

Fructele de coacăz negru sunt considerate printre cele mai bogate în vitamina C (150-200 mg la 100 grame fructe), de 3 ori mai mult decât portocalele. În plus, vitamina C din fructe este foarte stabilă atât la şoc termic, cât şi la oxidare, datorită complexului de substanţe organice care inhibă procesele oxidative. Garnitura enzimatică este completată cu provitamina A, complexul B (B1, B2, B6) şi vitamina PP. Datorită conţinutului ridicat în antociani este asigurat rolul exercitat de vitamina P.

În afară de vitamine, există carotenoizi, antocianine, flavonoizi, acizi organici (2,5-3,5% între care predomină acidul citric şi acidul malic). Analizele au scos în evidenţă prezenţa unei cantităţi mari de zaharuri (10-14%) care dau dulceaţa fructelor, apoi proteine (0,9%), pectine, taninuri şi un ulei esenţial de culoare verde (până la 0,2%), format din hidrocarburi terpenice.

Merită să fie menţionată bogăţia fructelor în săruri minerale cu potasiu (870 mg), calciu (60 mg), magneziu (17 mg), fier, sodiu, fosfor, zinc şi alte microelemente.

Aportul caloric de 56 kcal la 100 g fructe întregeşte valoarea terapeutică şi nutritivă a fructelor.

Experimentările îndelungate au demonstrat efectele multiple ale fructelor, frunzelor şi mugurilor de coacăz negru în prevenirea şi combaterea unei mare diversităţi de afecţiuni maladive:

- boli cardiovasculare (previne insuficienţa cardiacă şi accidentele vasculare prin conţinutul ridicat în antocianozide şi vitamina C, măreşte rezistenţa capilarelor sanguine fragile, reduce hipertensiunea arterială, ateroscleroza cerebrală, arterita, trombogeita obliterantă, intensifică circulaţia periferică slabă cauzată de menopauză, curăţă sângele de toxine, deşeuri şi colesterol);

- boli respiratorii şi pulmonare (tuse seacă, gripă, angină, laringită, rinită alergică şi rinofaringită recidivantă, febră, astm bronşic, bronşite cronice, pneumonie, emfizem pulmonar, exces de expectoraţii, inhibă dezvoltarea unor bacterii şi a virusului gripei);

- boli renale (litiază renală, inflamaţii şi infecţii renale, nefrite, pielonefrite, hidropizie şi contribuie la scăderea excesului de uree şi de acid uric);

- afecţiuni reumatismale (combate reumatismul cronic degenerativ şi artritele reumatoide prin efectele antiinflamatorii, guta şi mai ales poliartrozele generalizate şi invalidante la mâini şi picioare deformate);

- afecţiuni digestive (boli hepatobiliare, hepatită, insuficienţă şi steatoză hepatică, icter, dispepsie, gastrită, gastroduodenită, ulcer duodenal, colite, diaree şi dizenterie prin proprietăţile astringente, combate paraziţii intestinali, facilitează digestia, stimulează funcţionarea ficatului, a pancreasului şi a splinei, stimulează pofta de mâncare);

- afecţiuni ale sistemului nervos (stres, migrene, surmenaj fizic şi intelectual, astenie psihică postgripală, oboseală generală).

Efecte clare se constată şi în alte boli ca: retinopatiile diabetice, creşterea acuităţii vizuale la aviatori, şoferi, scafandri şi la lucrătorii din subteran. De asemenea, măreşte rezistenţa organismului la infecţii apărute în gură şi gât (amigdalite, gingivite, hemoragii şi inflamaţii gingivale), alinând durerile acute, precum şi în alte boli infecţioase cum ar fi rujeola şi scarlatina. În plus, combate scorbutul la carenţa vitaminei C, favorizează creşterea oaselor la copii şi intensifică formarea hematiilor (globule roşii) la copiii anemici şi la bolnavii în convalescenţă.

Crăparea scoarţei pomilor fructiferi

Fisurile de iarnă

Fisurile scoarţei pot apărea în orice perioadă a anului, dar deteriorarea apărută în timpul iernii este de cele mai multe ori cea mai severă.Prejudiciul nu poate fi văzut imediat (coaja fisurată, decolorată, cu modificările ulterioare) devene evident primăvara sau vara, atunci când are loc o nouă creștere.

În ianuarie avem parte de o serie de temperaturi fluctuante, de la puțin peste 0 ° C până la -30 ° C. Deși nu toate zile beneficiază de soare , și chiar la temperaturi sub punctul de îngheț, temperatura cojii poate crește cu câteva grade, faţă cea a trunchiului iar picăturile ulterioare de umezeală datorate condensului din timpul nopţii, pot duce la congelarea rapidă și moartea ţesuturilor în curs de dezvoltare.

Fisurile singure, neasociate cu alte probleme sunt rareori suficiente pentru a ucide un copac, deși deteriorarea excesivă a unui pom foarte tânăr ( 1-2 ani) ar putea face pagube suficiente pentru a necesita înlocuirea sa . Efectele secundare ale fisurării scoarţei cum sunt accesul organismelor xilofage care ar putea provoca deteriorarea în continuare a copacului și chiar uscarea lui.

Cei mai sensibili sunt pomii fructiferi tineri dar orice copac  ar putea suferii fisurări ale scoarţei dacă este cultivat în condiții precare ( frasinul, stejarul, bradul, salcia, etc.).

Ca principală formă de profilaxie ar fi vopsirea în alb (văruirea) a tulpinilor care are ca  scop de a  reflecta razele soarelui.

După ce prejudiciul a avut loc, copacul se va vindeca în mod natural, prin creșterea cojii interioare. Cu un cutit ascuţit, sterilizat (înmuiat în soluţie de înalbitor de 10% sau o soluţie pe bază de cupru 3%  timp de câteva minute), se poate elimina coaja moartă din zona de divizare, care va accelera procesul de vindecare. Zona goală de pe trunchi trebuie să fie lăsată liberă, vopseaua sau gudronul nu ajută la vindecarea rănilor. Menţineţi vigoarea pomilor  prin  aplicarea de îngrășăminte în primăvară, dacă se înregistreaza deficiențe de nutrienți și în principal furnizaţi suficientă apă în vară cand vremea este uscată.

Fisurile scoarţei  sunt adesea rezultatul unor serii de factori predispozanţi care au avut loc mai devreme : insuficienţa apei pe perioada verii, rănirile provocate în timpul cositului, rezemarea de obiecte de trunchiul pomului. Zonele afectate de defecte ale trunchiului nu se contractă la fel de bine ca și lemnul sănătos. Aceste fisuri se pot vindeca în vară doar se pot deasemenea redeschide în timpul iernii următoare. 

POMICULTURA - portaltoi folositi in cultura marului

 EXTRAS DIN CURSUL DE AGRICULTURA ANUL III

Portaltoii mărului

Gama portaltoilor existenţi în cultură este mare; pentru producerea materialului

săditor la măr se folosesc atât portaltoi vegetativi, cât şi generativi.

Portaltoii vegetativi

M27 Portaltoi cu vigoare foarte scăzută, nu drajonează, are o înrădă-cinare slabă,

necesită spalier. Se pretează pentru soluri foarte fertile cu sufi-cientă umiditate, fiind

sensibil la secetă, are o rezistenţă satisfăcătoare la ger. Imprimă pomilor o vigoare foarte

mică, este indicat pentru soiuri de vigoare mijlocie (Golden delicious, Kidd's Orange

Red. s.a.) în plantaţii de mare den-sitate amplasate pe cele mai bune terenuri, cu panta

până la 6% şi pe luncile largi ale râurilor din zonele înalte.

M9 Portaltoi de vigoare slabă, cu înrădăcinare superficială, necesită spalier. Cere

soluri fertile, de preferinţă argilo-nisipoase, bine drenate. Este sensibil la secetă,

păduchele lânos şi cancerul bacterian.

Are afinitate cu majoritatea soiurilor, se recomandă pe soluri foarte fertile adăpostite.

M26 Portaltoi de vigoare mijlocie-slabă, drajonează puţin, ancorare mijlocie în

sol, necesită spalier. Este pretenţios faţă de fertilitatea şi umi-ditatea solului, are

rezistenţă mijlocie la secetă şi ger. Fiind sensibil la putrezirea coletului preferă soluri

drenate, fără exces de umiditate.

M7 Portaltoi de vigoare mijlocie, prezintă ancoraj bun în sol, are ten-dinţă de

drajonare, rezistent la ger. Cere soluri profunde, cu textură mijlocie, are pretenţii faţă de

apa din sol.

În zonele înalte acest portaltoi este indicat pentru soiurile standard (Kaltherer

Böhmer, James Grieve s.a.) în plantaţii intensive situate pe tere-nuri uniforme cu pantă

până la 15%, pe soluri cu fertilitate mijlocie, mai compacte şi cu umiditate suficientă.

MM106 Portaltoi de vigoare mijlocie, ceva mai viguros decât M7. Având o

înrădăcinare bună nu necesită susţinere. Este rezistent la ger, dar sensibil la secetă. Cere

soluri fertile, profunde, bine aprovizionate cu apă, dar cu drenaj bun.

Având o compatibilitate cu soiurile de vigoare mică şi pentru spururi este cel mai

indicat pentru livezile cu densitate mare din zona dealurilor, pe terenurile cele mai fertile

de la baza pantelor şi în luncile deschise ale râurilor ferite de curenţi reci.

M4 Portaltoi de vigoare mijlocie cu sistemul radicular fibros şi trasant, necesită

sistem de susţinere. Dă rezultate bune pe soluri cu fertilitate mijlocie, suficient de umede.

Este slab rezistent la secetă, dar rezistent la ger. În prezent, se foloseşte din ce în ce mai

puţin fiind înlocuit, în principal, de MM106.

M11. Portaltoi de vigoare mare, cu înrădăcinare destul de puternică. Este rezistent

la asfixia readiculară şi destul de rezistent la ger sensibil la secetă.

A2. Portaltoi viguros cu înrădăcinare foarte bună, rezistent la ger, merge bine pe

soluri cu fertilitate medie, putând fi folosit în zona dealurilor mijlocii pe terenurile mai

profunde şi cu umiditate satisfăcătoare.

În ultimii ani, au fost selecţionaţi câţiva portaltoi cu vigoare mai mică decât M9

(linia C.G60), sau care se înscriu între M9 şi M26 (selecţiile CG10, CG44, CG80). Toţi

aceşti portaltoi induc însă o productivitate mai mică decât M9 (van Oosten, 1996).

Pentru măr sunt deja disponibili şi alţi portaltoi pitici, ce se înca-drează în

gradientul de vigoare al portaltoilor cunoscuţi. O parte din aceşti portaltoi sunt mai

rezistenţi la ger decât M9 şi M27 ca, de exemplu, Sel B9 (Czynczyk, 1996).

Rezultate bune au dat seriile de portaltoi MAC (SUA), Jork, DAB şi

Pillnitz,(Germania), Budagovski (Rusia), P10/Ln19 Pajam (Franţa). Dintre aceste serii sau

individualizat clone valoroase cu vigoare mai mică decât M9, ancorare bună în sol,

rezistenţă mare la ger, la arsura bacteriană şi putregaiul coletului.

Portaltoii generativi obţinuţi din seminţele soiurilor Creţesc, Pătul, Maşanski,

Vieşti sunt de vigoare mare, cu comportare superioară port-altoiului sălbatic. Imprimă

soiurilor rezistenţă mare la ger ,boli şi virusuri. Au un sistem radicular profund, bine

ancorat în sol, dau rezultate foarte bune pe o gamă variată de soluri, fiind cei mai indicaţi

pentru plantaţiile intensive şi clasice din zona deluroasă.

Particularităţile de creştere şi fructificare ale mărului

Sistemul radicular, este influenţat ca volum, ritm de creştere, de portaltoi, soi,

natura solului, precum şi de alţi factori.

Marea masă a rădăcinilor merilor altoiţi pe diverşi portaltoi este repartizată în

straturi de sol de la 15-80 cm (Constantinescu, 1967), fiind în corelaţie directă cu modul

de înrădăcinare a portaltoiului respectiv. O parte dintre rădăcini pot ajunge la adâncimi de

2-4 m , iar unele chiar până la 9 m.

În cazul cultivării mărului altoit pe portaltoi cu înrădăcinare super-ficială (M27,

M9, M26 şi M4) este necesară susţinerea pomilor cu tutori sau pe spalier, pentru a se evita

dezrădăcinarea lor de vânturi sau sub greutatea recoltelor. Aceleaşi soiuri altoite pe M7 au

o înrădăcinare medie, iar când sunt folosiţi portaltoii MM106, MM104, A2 şi franc,

înrădăcinarea este profundă.

Extinderea sistemului radicular este mai mare şi mult mai rapidă decât a coroanei,

ajungând să depăşească de 2-3 ori raza proiecţiei coroanei la pomii maturi.

Forma şi dimensiunile coroanei sunt caracteristice soiului. Coroanele pot fi

sferice sau globuloase (Creţesc, Pătul, Jonathan), larg pira-midale, (Starking delicious),

invers piramidale (Parmen auriu, Wagener premiat) sau chiar columnară (Wijcik, Wolz,

Bolero).

Vigoarea merilor cultivaţi este foarte variată, fiind determinată de soi, portaltoi,

factorii de mediu, agrotehnica folosită.

Vigoarea foarte diferită a soiurilor existente în cultură a permis gruparea lor în

mai multe grupe: soiuri foarte viguroase (Frumos de Boskoop, Gravenstein); viguroase

(Voinea, Frumos de Voineşti, Auriu de Bistriţa); vigoare mijlocie (Romus 3, James

Grieve, Pionier, Idared, Golden delicious); submijlocie (Gloria, Fălticeni, Romus 1);

slabă (Starkrimson, Wagener premiat, Golden spur, Delia)

Capacitatea de ramificare. Unele soiuri (Jonathan, Kaltherer Böhmer, Granny

Smith) au capacitatea de ramificare mare, iar altele mijlocie (Golden delicious) sau slabă

(Wagener premiat, Parmen auriu, în general toate tipurile de spur).

Soiurile care ramifică slab şi rodesc pe ramuri scurte formează co-roane rare şi

mai înguste, cele care ramifică puternic şi rodesc pe ramuri lungi, dau coroane mai dese

şi largi, de regulă mai slab luminate.

MIEREA DE ALBINE- depistarea falsurilor

Despe mierea de albine s-au scris nenumarate lucrari in care se explica in amanunt benefiicile acestui produs natural de exceptie. O sa trec in revista numai o mica parte din calitatile sale deosebite:

-          Este bogata in vitamine, in special complexul B, vitaminele C, K, PP si A

-          Contine acizi organici in special acid citric, care ajuta in oxidarea grasimilor si a glucidelor.

-          Are efect antibiotic, bactericid, tonic cardiac, cicatrizant, calmant, stimulator, etc.

-          Stimuleaza pofta de mancare si digestia.

Mirea se clasifica in doua categorii in functie de provenienta si anume:  mierea de polen si mierea de mana

Mierea de polen se imparte de asemenea tot in doua categorii - si anume: miere poliflora si monoflora.

Mierea poliflora- are in general o culoare galbena, aroma si gust placute, specifice florilor din care provine, consistenta fluida sau cristalizata. La aceasta categorie se distenge mierea de plante medicinale care are un efect tamaduitor in cazul diferitelor afectiuni.

Mierea monoflora- culoarea variaza in functie de specia florala de la care s-a cule nectarul. Mirea de tei are culoarea galben-portocalie,  mierea de salcam- galben-auriu pana spre incolor, mierea de menta- galben-auriu, mierea de zmeura- galben-roscat sau galben-verzui, etc.

Gustul si aroma sunt caracteristice, bine pronuntate. Consistenta este in general fluida sau cristalizata (mai putin la mierea de salcam care este cea mai rezistenta la cristalizare).

Mierea de mana ( de conifere sau foioase) are culoarea brun-verzuie, cu aroma specifica (mai pronuntata cand este de rasinoase), consistenta vascoasa, rar cristalizata. Datorata faptului ca mierea de mana este mai saraca in substante aromate si bogata in substante complexe (greu digestibile) este considerata inferioara celei de nectar.

Cum ne dam seama daca mierea este falsificata

In ultima vereme este tot mai greu sa deosebim o miere naturala curata de una falsificata. In principal se poate apela la caracterele organoliptice sau la un laborator de specialitate.

Miere obtinuta de la albine hranite cu zahar.  Culoarea, consistenta si chiar gustul sunt asemanatoare cu mierea obtinuta din nectar. Ceea ce totusi o tradeaza este aroma , dar numai in urma examenului chimic se poate stabilii cu precizie daca este vorba de miere falsificata.

Introducerea de sirop de zahar neinvertit in miere. Acest tip de miere are o consistenta apoasa sau poate fi puternic cristalizata. Cristalele de zaharoza (spre deosebire de cristalele de glucoza din mierea naturala)  sunt albe si au o consistenta asemanatoare cu a zaharului tos. Aroma nu este specifica mierii naturale.

Introducerea de sirop de zahar invertit artificial. Aceasta falsificare este destul de greu de descoperit . Aspectul general , consistenta si culoarea sunt asemanatoare mierii naturale de albine insa o tradeaza gustl si aroma cu nuanta de zahar caramelizat.

In ultima vreme exista tot mai multe metode de contrafacere din ce in ce mai greu de depistat. „Apicultorii” intervin cu metode de corectare a culorii, consistentei, aciditatii si chiar a continutului de enzime. In acest caz singura modalitate de depistare a falsului este examenul de laborator.

Plante putin cunoscute - CALCEA CALULUI

Calcea calului (călci)

Caltha laetha

Caracteristicile  plantei

Timp de înflorire: aprilie-mai

Înălțime : cca 30 cm

Flori : de culoare galbenă

Poziționare: soare, semi-umbră

Necesar  de apă: solul umed

pH-ul solului: neutru

Tipul de sol: zgură

Rezistenta la îngheț: -35/-40°C

Numărul optim de plante/mp : 9-10 buc.

Acestă plantă aparține familiei Ranunculaceae . La noi în ţară se găsește pe pajiștile umede, pe malurile  iazurilor și al râurilor. Are o creștere medie (aproximativ 30 cm ), cu frunze în formă de inimă, de culoare verde  lucios , (mai ales atunci când este tânăra), luxuriantă . Contrastează perfect cu florile galben-aurii care apar în aprilie. In funcţie de poziţionarea faţă de soare calcea calului înflorește până în luna iunie ( desi poate sa mai aibe o a doua înflorire în toamnă). Este o plantă potrivită în peisagistică pentru înfrumuseţarea unei fântâni  arteziene sau a unui pârâiaș , singură sau în grupuri alături de alte plante iubitoare de apă.  Efectul  decorativ este cel mai puternic în peroada de înflorire.

Astăzi calcea calului nu se mai utilizează decât foarte rar în fitoterapie conţinând un alcaloid toxic.  Atât partea aeriană cât și rădăcinile (rizomul) au proprietăţi laxative sau purgative, în funcţie de sensibilitatea fiecăruia.

  Caltha laetha se foloseşte ca adjuvant  în constipaţiile asociate cu retenţie de urină ( atunci când acestea apar pe un fond nervos) dar și în tratamentul tusei.

Pe vremuri, în preriode de criză alimentară (război, foamete), frunzele se foloseau pentru ciorbe sau pentru sarmale de păsat.