Coacăzul negru
Coacăzul aparţine familiei Saxifragaceae, cu 150 de specii, între
care genul botanic Ribes cu speciile: coacăz negru (Ribes nigrum), coacăz roşu
(R. rubrum), coacăz de munte (R. alpinus), coacăz auriu (R. aureum), agriş (R.
grossularia) etc.
Coacăzul negru este un arbust
nespinos, înalt de 1-1,5 metri, puternic ramificat de la bază, cu tulpini
viguroase. Sistemul radicular este relativ superficial, situat la adâncimi de
numai 10-30 cm, ramificat doar pe suprafaţa proiecţiei coroanei.
Frunzele sunt împărţite în 3-5 lobi
triunghiulari, cu margini dinţate, puţin păroase pe faţa inferioară şi
garnisite cu numeroase glande punctiforme, galbene şi parfumate.
Florile sunt mici, galben-verzui la
exterior şi roşii spre interior, grupate câte 5-10 în ciorchini, care atârnă în
jos. Înflorirea are loc primăvara timpuriu, mai frecvent în lunile aprilie-mai
şi durează 14-15 zile, începând de la baza ciorchinilor spre vârf. La circa 60
zile după fecundarea florilor are loc maturarea fructelor, cam în a doua decadă
a lunii iulie.
Fructele sunt bace sferice, cu
diametrul de 0,5-1 cm, având o culoare neagră, parfumate şi cu gust plăcut,
aromatic şi puţin acrişor.
Fructele, un depozit de vitamina C
Fructele de coacăz negru sunt
considerate printre cele mai bogate în vitamina C (150-200 mg la 100 grame
fructe), de 3 ori mai mult decât portocalele. În plus, vitamina C din fructe
este foarte stabilă atât la şoc termic, cât şi la oxidare, datorită complexului
de substanţe organice care inhibă procesele oxidative. Garnitura enzimatică
este completată cu provitamina A, complexul B (B1, B2, B6) şi vitamina PP.
Datorită conţinutului ridicat în antociani este asigurat rolul exercitat de
vitamina P.
În afară de vitamine, există
carotenoizi, antocianine, flavonoizi, acizi organici (2,5-3,5% între care
predomină acidul citric şi acidul malic). Analizele au scos în evidenţă
prezenţa unei cantităţi mari de zaharuri (10-14%) care dau dulceaţa fructelor,
apoi proteine (0,9%), pectine, taninuri şi un ulei esenţial de culoare verde
(până la 0,2%), format din hidrocarburi terpenice.
Merită să fie menţionată bogăţia
fructelor în săruri minerale cu potasiu (870 mg), calciu (60 mg), magneziu (17
mg), fier, sodiu, fosfor, zinc şi alte microelemente.
Aportul caloric de 56 kcal la 100 g
fructe întregeşte valoarea terapeutică şi nutritivă a fructelor.
Experimentările îndelungate au
demonstrat efectele multiple ale fructelor, frunzelor şi mugurilor de coacăz
negru în prevenirea şi combaterea unei mare diversităţi de afecţiuni maladive:
- boli cardiovasculare
(previne insuficienţa cardiacă şi accidentele vasculare prin conţinutul ridicat
în antocianozide şi vitamina C, măreşte rezistenţa capilarelor sanguine
fragile, reduce hipertensiunea arterială, ateroscleroza cerebrală, arterita,
trombogeita obliterantă, intensifică circulaţia periferică slabă cauzată de
menopauză, curăţă sângele de toxine, deşeuri şi colesterol);
- boli respiratorii şi pulmonare (tuse seacă, gripă, angină, laringită, rinită alergică şi
rinofaringită recidivantă, febră, astm bronşic, bronşite cronice, pneumonie,
emfizem pulmonar, exces de expectoraţii, inhibă dezvoltarea unor bacterii şi a
virusului gripei);
- boli renale
(litiază renală, inflamaţii şi infecţii renale, nefrite, pielonefrite,
hidropizie şi contribuie la scăderea excesului de uree şi de acid uric);
- afecţiuni reumatismale (combate
reumatismul cronic degenerativ şi artritele reumatoide prin efectele
antiinflamatorii, guta şi mai ales poliartrozele generalizate şi invalidante la
mâini şi picioare deformate);
- afecţiuni digestive
(boli hepatobiliare, hepatită, insuficienţă şi steatoză hepatică, icter,
dispepsie, gastrită, gastroduodenită, ulcer duodenal, colite, diaree şi
dizenterie prin proprietăţile astringente, combate paraziţii intestinali,
facilitează digestia, stimulează funcţionarea ficatului, a pancreasului şi a
splinei, stimulează pofta de mâncare);
- afecţiuni ale sistemului nervos (stres, migrene, surmenaj fizic şi intelectual, astenie psihică
postgripală, oboseală generală).
Efecte clare se
constată şi în alte boli ca: retinopatiile diabetice, creşterea acuităţii
vizuale la aviatori, şoferi, scafandri şi la lucrătorii din subteran. De asemenea,
măreşte rezistenţa organismului la infecţii apărute în gură şi gât (amigdalite,
gingivite, hemoragii şi inflamaţii gingivale), alinând durerile acute, precum
şi în alte boli infecţioase cum ar fi rujeola şi scarlatina. În plus, combate
scorbutul la carenţa vitaminei C, favorizează creşterea oaselor la copii şi
intensifică formarea hematiilor (globule roşii) la copiii anemici şi la
bolnavii în convalescenţă.
Este una dintre cele mai populare plante de grădină,
disponibilă într-o gamă variată de culori, cu grade de parfum, forme, marimi si
texturi diferite. Cultivarea
trandafirilor se crede că a început în
China, acum aproximativ 5000 de ani.
