Plante dendrologice - SALCIA CAPREASCA

Salcia capreasca

 Familia: Salicaceae

Gen: Salix

Specie: Caprea

Despre salcia capreasca se vorbeste foarte putin in comparatie cu frumusetea sa si calitatile  terapeutice, remarcabile.  Este e specie arhaica de salcie,originara din Europa, centrul si vestul Asiei.Creste sub forma de arbust (3 - 4 metrii) , dar si ca arbustoid cu inaltimea de pana la 8 m. Tulpina este neregulata, coaja subtire, frunze lat eliptice de culoare verde inchis in partea superioara si cenusii pe cea inferioara. Are un potential melifer deosebit (150-200 kg/ha.)obtinandu-se o mire cu nivel ridicat de proteine 40,84 %.

            Aspectul decorativ este dat in principal de ametii (florile) care apar in martie-aprilie, de culoare cenusii-argintii - femele si galben-verzui –masculi. Se poate planta solitar sau in forma de gard viu.

Compozitie chimica: salicina, care se dedubleaza in glucoza si saligenina sau alcool salicilic. Tanin de natura catehenica, rezine, si alti componenti de natura flavonica sau heterozide. Amentii contin substante estrogene. Derivatii salicilati naturali au servit ca model pentru sinteza aspirinei.

Actiune farmaceutica: in medicina empirica coaja a fost utilizata inca din antichitate ca tonic, febrifug si antireumatismal. Ulterior s-a demonstrat pe cale experimentala ca saligenina se dedubleaza in organism in acid salicilic care ii imprima actiunea antipiretica si analgezica si deci utilizarea ca febrifug si calmant al durerilor reumatice are o baza stiintifica. Scoarta are efecte sedative, in insomnii si calmante ale durerilor uterine.
Se utilizeaza in urmatoarele afectiuni: dureri diverse, hemoragii, hiperhidroza, insomnii, pentru oprirea secretiei de lapte la intarcat, rani purulente, ulceratii.

Preparare: se utilizeaza scoarta.
-Un varf de cutit se face praf dupa uscare si se ia in gura cu putina apa, inlocuind foarte bine aspirina. Se poate lua de 3 ori pe zi.

-O lingurita de praf de planta, se va pune la 250 ml apa clocotita dupa ce s-a macinat sub forma de praf. Se acopere pentru 10 minute dupa care se strecoara. Se poate consuma 2 ceaiuri pe zi.

-O cantitate de 2 lingurite de coaja se va fierbe pentru 10 minute, apoi se strecoara. Se va folosi extern.
-Ametii se folosesc cate o lingurita pusa in 250 ml apa clocotita. Se strecoara, dupa care se pot consuma 2 astfel de ceaiuri pe zi in cazurile in care se doreste suplimentarea cu estrogeni. (Mai eficienta este tinctura care se face din 20 g de ameti la 100 ml alcool de 70°  Se tine 15 zile apoi se strecoara. Se poate folosi in functie de afectiune intre 10- 50 picaturi de 3 ori pe zi diluate cu apa).

Tratamentul cu salcie este contraindicat persoanelor sensibile la aspirina, precum si femeilor insarcinate sau care alapteaza. Extractul de salcie se va administra cu prudenta in cazul tulburarilor de coagulare a sangelui, afectiunilor renale si hepatice severe, ulcerului gastro-duodenal.

Coacăzul negru - panaceu universal

Coacăzul negru

Coacăzul aparţine familiei Saxifragaceae, cu 150 de specii, între care genul botanic Ribes cu speciile: coacăz negru (Ribes nigrum), coacăz roşu (R. rubrum), coacăz de munte (R. alpinus), coacăz auriu (R. aureum), agriş (R. grossularia) etc.

Coacăzul negru este un arbust nespinos, înalt de 1-1,5 metri, puternic ramificat de la bază, cu tulpini viguroase. Sistemul radicular este relativ superficial, situat la adâncimi de numai 10-30 cm, ramificat doar pe suprafaţa proiecţiei coroanei.

Frunzele sunt împărţite în 3-5 lobi triunghiulari, cu margini dinţate, puţin păroase pe faţa inferioară şi garnisite cu numeroase glande punctiforme, galbene şi parfumate.

Florile sunt mici, galben-verzui la exterior şi roşii spre interior, grupate câte 5-10 în ciorchini, care atârnă în jos. Înflorirea are loc primăvara timpuriu, mai frecvent în lunile aprilie-mai şi durează 14-15 zile, începând de la baza ciorchinilor spre vârf. La circa 60 zile după fecundarea florilor are loc maturarea fructelor, cam în a doua decadă a lunii iulie.

Fructele sunt bace sferice, cu diametrul de 0,5-1 cm, având o culoare neagră, parfumate şi cu gust plăcut, aromatic şi puţin acrişor.

Fructele, un depozit de vitamina C

Fructele de coacăz negru sunt considerate printre cele mai bogate în vitamina C (150-200 mg la 100 grame fructe), de 3 ori mai mult decât portocalele. În plus, vitamina C din fructe este foarte stabilă atât la şoc termic, cât şi la oxidare, datorită complexului de substanţe organice care inhibă procesele oxidative. Garnitura enzimatică este completată cu provitamina A, complexul B (B1, B2, B6) şi vitamina PP. Datorită conţinutului ridicat în antociani este asigurat rolul exercitat de vitamina P.

În afară de vitamine, există carotenoizi, antocianine, flavonoizi, acizi organici (2,5-3,5% între care predomină acidul citric şi acidul malic). Analizele au scos în evidenţă prezenţa unei cantităţi mari de zaharuri (10-14%) care dau dulceaţa fructelor, apoi proteine (0,9%), pectine, taninuri şi un ulei esenţial de culoare verde (până la 0,2%), format din hidrocarburi terpenice.

Merită să fie menţionată bogăţia fructelor în săruri minerale cu potasiu (870 mg), calciu (60 mg), magneziu (17 mg), fier, sodiu, fosfor, zinc şi alte microelemente.

Aportul caloric de 56 kcal la 100 g fructe întregeşte valoarea terapeutică şi nutritivă a fructelor.

Experimentările îndelungate au demonstrat efectele multiple ale fructelor, frunzelor şi mugurilor de coacăz negru în prevenirea şi combaterea unei mare diversităţi de afecţiuni maladive:

- boli cardiovasculare (previne insuficienţa cardiacă şi accidentele vasculare prin conţinutul ridicat în antocianozide şi vitamina C, măreşte rezistenţa capilarelor sanguine fragile, reduce hipertensiunea arterială, ateroscleroza cerebrală, arterita, trombogeita obliterantă, intensifică circulaţia periferică slabă cauzată de menopauză, curăţă sângele de toxine, deşeuri şi colesterol);

- boli respiratorii şi pulmonare (tuse seacă, gripă, angină, laringită, rinită alergică şi rinofaringită recidivantă, febră, astm bronşic, bronşite cronice, pneumonie, emfizem pulmonar, exces de expectoraţii, inhibă dezvoltarea unor bacterii şi a virusului gripei);

- boli renale (litiază renală, inflamaţii şi infecţii renale, nefrite, pielonefrite, hidropizie şi contribuie la scăderea excesului de uree şi de acid uric);

- afecţiuni reumatismale (combate reumatismul cronic degenerativ şi artritele reumatoide prin efectele antiinflamatorii, guta şi mai ales poliartrozele generalizate şi invalidante la mâini şi picioare deformate);

- afecţiuni digestive (boli hepatobiliare, hepatită, insuficienţă şi steatoză hepatică, icter, dispepsie, gastrită, gastroduodenită, ulcer duodenal, colite, diaree şi dizenterie prin proprietăţile astringente, combate paraziţii intestinali, facilitează digestia, stimulează funcţionarea ficatului, a pancreasului şi a splinei, stimulează pofta de mâncare);

- afecţiuni ale sistemului nervos (stres, migrene, surmenaj fizic şi intelectual, astenie psihică postgripală, oboseală generală).

Efecte clare se constată şi în alte boli ca: retinopatiile diabetice, creşterea acuităţii vizuale la aviatori, şoferi, scafandri şi la lucrătorii din subteran. De asemenea, măreşte rezistenţa organismului la infecţii apărute în gură şi gât (amigdalite, gingivite, hemoragii şi inflamaţii gingivale), alinând durerile acute, precum şi în alte boli infecţioase cum ar fi rujeola şi scarlatina. În plus, combate scorbutul la carenţa vitaminei C, favorizează creşterea oaselor la copii şi intensifică formarea hematiilor (globule roşii) la copiii anemici şi la bolnavii în convalescenţă.