Plante dendrologice - MESTEACANUL ARGINTIU

Mesteacanul argintiu

Familia: Betulaceae

Genul: Betula

Specia: Pendula

            Mesteacanul argintiu (Betula pendula) poate ajunge pana la inaltimea de 20 m. cu tulpina zvelta iar coaja de culoare alba. Lujerii sunt lungi si sbtiri cu numeroase LUNTICELE. Frunzele sunt de forma rombat-triunghiulara, ascutite cu marginea dublu-serata. Florile (amentii) apar inainte de infrunzire si confera copacului un aspect  placut.

            Mesteacanul traiste pana la 100 ani si creste repede in primii ani dupa plantare.

            Este o specie rustica cu rezistenta medie la solurile rele (acide), umede, cu umbrire puternica sau la uscaciune accentuata. Iubeste lumina si e rezistent la ger, gaze, fum.

            Se planteaza individual sau in grupuri si decoreaza gradina cu talia sa eleganta si coaja alba, frumoasa.

Compozitie chimica: De la mesteacan se intrebuinteaza frunzele, mugurii, coaja si seva. Frunzele contin saponine, o substanta amara, mucilagii, tanin de natura pirocatehinica, ulei volatil, un glicozid de natura flavonica (betulina), zaharoza, rezine etc.
Actiune farmaceutica: Ceaiul de mesteacan, prin diureza puternica pe care o produce, face sa se elimine toxinele din corp, stimuleaza schimburile organice, avand in acelasi timp si o actiune depurativa. Multe boli de piele sunt influentate in bine de o cura facuta cu acest ceai. Diureza produsa are o actiune favorabila in reumatism, guta, inflamatii articulare si nefrite cronice. Se recomanda in formele cardio-renale insotite de edeme si albuminurie, contribuind la eliminare apei retinuta in tesuturi. Nu provoaca iritatii ale parenchimului renal. Favorizeaza eliminarea acidului uric si colesterolului.

Preparare: Infuzia din frunze de mesteacan se prepara in modul urmator: peste 20 g. frunze maruntite (2-3 linguri) se toarna 200 g. apa clocotita. Se acopera si se lasa pana se raceste la 40 grade C, apoi se adauga un varf de cutit de bicarbonat de sodiu care neutralizeaza acidul betuloretinic, deoarece acesta micsoreaza actiunea diuretica a frunzelor de mesteacan. Dupa 6 ore, se strecoara si se bea lichidul in doua reprize, la un interval de 4 ore.

Extern, baile cu frunze de mesteacan intaresc radacina parului si influenteza in bine iritatiile parului.
Cercetarile mai noi arata ca spre deosebire de frunze si muguri, seva de mesteacan nu are actiune diuretica. Mugurii, datorita uleiului volatil pe care-l contin, au proprietati antibiotice.

Plante dendrologice - SALCIA CAPREASCA

Salcia capreasca

 Familia: Salicaceae

Gen: Salix

Specie: Caprea

Despre salcia capreasca se vorbeste foarte putin in comparatie cu frumusetea sa si calitatile  terapeutice, remarcabile.  Este e specie arhaica de salcie,originara din Europa, centrul si vestul Asiei.Creste sub forma de arbust (3 - 4 metrii) , dar si ca arbustoid cu inaltimea de pana la 8 m. Tulpina este neregulata, coaja subtire, frunze lat eliptice de culoare verde inchis in partea superioara si cenusii pe cea inferioara. Are un potential melifer deosebit (150-200 kg/ha.)obtinandu-se o mire cu nivel ridicat de proteine 40,84 %.

            Aspectul decorativ este dat in principal de ametii (florile) care apar in martie-aprilie, de culoare cenusii-argintii - femele si galben-verzui –masculi. Se poate planta solitar sau in forma de gard viu.

Compozitie chimica: salicina, care se dedubleaza in glucoza si saligenina sau alcool salicilic. Tanin de natura catehenica, rezine, si alti componenti de natura flavonica sau heterozide. Amentii contin substante estrogene. Derivatii salicilati naturali au servit ca model pentru sinteza aspirinei.

Actiune farmaceutica: in medicina empirica coaja a fost utilizata inca din antichitate ca tonic, febrifug si antireumatismal. Ulterior s-a demonstrat pe cale experimentala ca saligenina se dedubleaza in organism in acid salicilic care ii imprima actiunea antipiretica si analgezica si deci utilizarea ca febrifug si calmant al durerilor reumatice are o baza stiintifica. Scoarta are efecte sedative, in insomnii si calmante ale durerilor uterine.
Se utilizeaza in urmatoarele afectiuni: dureri diverse, hemoragii, hiperhidroza, insomnii, pentru oprirea secretiei de lapte la intarcat, rani purulente, ulceratii.

Preparare: se utilizeaza scoarta.
-Un varf de cutit se face praf dupa uscare si se ia in gura cu putina apa, inlocuind foarte bine aspirina. Se poate lua de 3 ori pe zi.

-O lingurita de praf de planta, se va pune la 250 ml apa clocotita dupa ce s-a macinat sub forma de praf. Se acopere pentru 10 minute dupa care se strecoara. Se poate consuma 2 ceaiuri pe zi.

-O cantitate de 2 lingurite de coaja se va fierbe pentru 10 minute, apoi se strecoara. Se va folosi extern.
-Ametii se folosesc cate o lingurita pusa in 250 ml apa clocotita. Se strecoara, dupa care se pot consuma 2 astfel de ceaiuri pe zi in cazurile in care se doreste suplimentarea cu estrogeni. (Mai eficienta este tinctura care se face din 20 g de ameti la 100 ml alcool de 70°  Se tine 15 zile apoi se strecoara. Se poate folosi in functie de afectiune intre 10- 50 picaturi de 3 ori pe zi diluate cu apa).

Tratamentul cu salcie este contraindicat persoanelor sensibile la aspirina, precum si femeilor insarcinate sau care alapteaza. Extractul de salcie se va administra cu prudenta in cazul tulburarilor de coagulare a sangelui, afectiunilor renale si hepatice severe, ulcerului gastro-duodenal.

Plante dendrologice - TEIUL

Teiul pucios

Familie: Malvaceae

Genul: Tilia

Specie: Cordata

Teiul este un arbore nativ din Asia, Europa si estul Americii de Nord. Genul cuprinde in jur de 30 de specii.

            Teiul pucios (Tilia cordata) sau teiul cu frunza mica este cel mai apreciat arbore din genul Tilia si are o crestere de pana la 30 metrii. Are o coroana ovoidala cu lujeri si frunze fin poroase de coloare verde-argintie. Florile stelate cu 5 petale, parfumate sunt ulizate pentru ceaiuri aromate si calmante ale sistemului nervos ( florile acestei specii au cele mai bune calitati terapeutice). Fructul este ca o nuca de forma sferica sau ovala de dimensiuni mici.

            Cresterea teiului este mai puternica in primii ani apoi incetineste. Inmultirea se face prin seminte sau prin altoire (pe portaltoi de Tilia platyphyllos ceea ce impune o vigoare mai mare plantei).

            Se planteaza solitar, in grupuri sau aliniamente.

Indicatii terapeutice:
florile contin: mucilagii, tanin, saponine, maleati, tartrati, coloranti, gume, flavone, quercitrina, izoquercitrina, rutozida, tilirozida, zahar, colina, acetilcolina, etc.

Actiune farmaceutica; neuro-sedativ, antispastic, antitermic, sudorific, emolient, expectorant, antiinflamator al cailor respiratorii superioare, emolient al secretiilor bronhice, sedativ. Extern: calmant general in bai.
Intra in compozitia ceaiurilor: calmant impotriva tulburarilor cardiace, pectoral, sedativ si sudorific.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: acnee, afectiuni hepato-biliare, afectiuni respiratorii, amigdalite, bronsite, bufeuri la menopauza, cosmaruri, crize biliare, dureri de burta, eczeme alergice, gastrita, gripa, hiperexcitabilitate, insomnii, migrena, nervozitate, palpitatii, raceala, stari de iritabilitate, stari nervoase, surmenaj psihic, tuse.

Preparare:
o lingurita de flori se va pune la 250 ml apa clocotita. Se acopere pentru 10 minute dupa care se strecoara. Se pot consuma 2-3 ceaiuri pe zi.

- O lingurita de praf de flori se va macina cu rasnita de cafea si se va pune sub limba pentru 10 minute, dupa care se va inghiti cu putina apa. Este foarte eficienta la afectiunile digestive.
- O lingurita de flori maruntite se va pune la 250 ml apa. Se va tine la temperatura camerei de seara pana dimineata cand se strecoara, se indulceste cu miere si se poate consuma

Extern:
-4 linguri de flori se vor pune la 250 ml apa clocotita. Se acopere timp de 10 minute dupa care se strecoara. Se folosesc la gargara.
-Bai- 500 g flori maruntite se vor pune la 3 litri de apa clocotita. Se acopere pentru 10 minute dupa care se strecoara in cada de baie unde se va sta 30 minute la temperatura corpului.